A fi blestemat de Dumnezeu înseamnă să fii alungat din prezența Lui și departe de binecuvântarea Sa.— R.C. Sproul · Toți suntem teologi
Biblia spune despre cruce că este un blestem (Gal. 3:13), și totuși această cruce care aduce blestemul este cea care are în ea toată frumusețea harului lui Dumnezeu.— Emilio Ramos · Răstignit
Binecuvântați sunt cei al căror blestem este consumat pe crucea Mântuitorului.— Henry Law · Evanghelia după Levitic
Blestemul devine mai apăsător pe măsură ce mintea devine mai pricepută și abilă, întărindu-se în împotrivirea ei față de Dumnezeu.— John Owen · În părtășie cu Trinitatea
Blestemul fizic pronunțat asupra șarpelui este împlinit de asemenea în sămânța lui, căci lucrurile din care oamenii se hrănesc se transformă în gunoi și cenușă, astfel că țărâna este mâncarea lor.— Arthur W. Pink · Decăzut
Blestemul nu acționează pur și simplu de la sine, ci consecințele lui sunt puse în aplicare de Dumnezeu însuși.— Emilio Ramos · Răstignit
Blestemul nu poate fi ridicat decât de Acela care a fost făcut blestem pentru noi.— John Owen · În părtășie cu Trinitatea
Ceea ce Dumnezeu, cu propriile buze, pronunță a fi blestemat, nu poate fi niciodată considerat ca fiind compatibil cu binecuvântarea Lui.— Jean Calvin · Viața creștină
Dacă vrei să ai sămânța păcatului, va trebui să ai parte și de blestemul lui.— Thomas Watson · Ticăloșia păcatului
Este infinit mai bine să mori într-o celulă de închisoare sub binecuvântarea lui Dumnezeu decât să trăiești într-un palat, dar sub blestemul Său!— Charles Leiter · Justificare și regenerare
Fără credința în Hristosul care a fost blestemat pentru noi, rămânem sub blestem, fiind forțați să îndurăm noi înșine blestemul și, dacă noi îl vom îndura, vom avea de îndurat propria moarte și Iadul.— Emilio Ramos · Răstignit
Fără dragoste pentru Hristos, te afli sub blestem.— Thomas Vincent · Adevărata dragoste pentru Hristos
Hristos ne mântuiește de pedeapsa cuvenită păcatelor noastre, purtând blestemul Legii în locul nostru.— Charles Hodge · Calea vieții
În Adam, trăim sub condamnarea unui blestem care pătrunde în orice segment al vieților noastre – în mediul nostru de viață, în înseși viețile noastre, în relațiile și în inimile noastre.— Emilio Ramos · Convertit
Întrucât Hristos a fost făcut blestem pentru păcat (Gal. 3:13), partea noastră de moștenire nu poate fi decât binecuvântarea.— Arthur W. Pink · Perseverența sfinților
Legea îl informează pe păcătos că, din cauza păcatului lui, este expus blestemului și mâniei lui Dumnezeu.— John Owen · Păcatele sfinților
Necredința este o sămânță din care nu poate răsări decât răul. Ea schimbă binecuvântările în blesteme. Ea înarmează mâna dragostei cu un bici răzbunător.— Henry Law · Evanghelia după Numeri
Noi nu am putea fi mântuiți de blestem decât printr-un Mesia blestemat și răstignit.— Emilio Ramos · Răstignit
Nu doar că blestemul care ni se cuvenea nouă a căzut asupra Lui, ci și binecuvântarea cuvenită Lui a căzut asupra noastră.— Charles Leiter · Justificare și regenerare
Prețul pentru păcat înseamnă să avem parte de blestemul lui Dumnezeu.— R.C. Sproul · Toți suntem teologi