Nicio dovadă privitoare la grozăvia păcatului nu este atât de copleșitoare și incontestabilă cum sunt Crucea și patima Domnului nostru Isus Hristos, și întreaga învățătură cu privire la ispășirea și substituția făcută de El. Groaznic de neagră trebuie să fi fost acea vinovăție pentru care nimic altceva decât sângele Fiului lui Dumnezeu nu a putut să împlinească nevoia de dreptate. Grea trebuie să fi fost povara păcatului omului, ca să Îl facă pe Isus să suspine de durere, să verse stropi de sânge în agonia din Grădina Ghetsimani și să strige pe Golgota, „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Nimic, sunt convins, nimic nu ne va uimi atât de mult, atunci când ne vom trezi în ziua învierii, cum va fi priveliștea păcatului și retrospecția nenumăratelor noastre defecte și eșecuri. Nu vom realiza niciodată pe deplin „păcătoșenia păcatului” până nu va veni ceasul când Hristos va reveni.

— J.C. Ryle

1816–1900 · episcop anglican, predicator și autor evanghelic englez