Isus și Evanghelia Lui nu constituie doar conținutul principal al ucenicizării. Isus este de asemenea marea mângâiere a mentorului imperfect și plin de eșecuri, care ne eliberează de nevoia de a fi niște mentori perfecți. A existat deja Unul – iar El a fost perfect de pe malurile Galileei până la crucea de la Calvar, unde a luat păcatele și eșecurile noastre. Nu trebuie să imităm perfecțiunea Lui în ucenicizare. Nici nu putem ajunge acolo. Dar putem avea o mare mângâiere știind că eșecurile noastre sunt acoperite în El, și că Cel suveran, care făgăduiește să Își zidească biserica și să fie cu noi întotdeauna, în timp ce noi ducem mai departe Trimiterea Lui, iubește să sfințească ucenicizarea noastră pe jumătate coaptă și imperfectă, și să Se ilustreze extraordinar arătând că El, nu mentorul slab, este sursa puterii deosebite din spatele ucenicizării.

păstor și editor executiv al Desiring God
din volumul Obiceiurile harului, MAGNA GRATIA