Femeile suspină după faimă. Ele vor să fie sculptori și să modeleze din piatra rece forme frumoase care să umple lumea de admirație pentru îndemânarea lor. Sau vor să fie poeți, să scrie cântece care să zguduie o națiune și să fie cântate în jurul lumii. Dar este vreo operă în marmură atât de grandioasă ca lucrarea aceleia care are în mâinile ei o viață nemuritoare al cărei destin să îl modeleze? Este scrierea vreunui poem în linii muzicale o lucrare atât de nobilă pe cât este educarea puterilor unui suflet omenesc în armonie? Totuși, există femei care privesc îndatoririle și grija de mame ca fiind sarcini atât de obscure și banale pentru mâinile lor. Iar când vine un prunc, ele angajează o dădacă, o femeie care, pentru un salariu anume, preia sarcina creșterii copilului, pentru ca mama să fie eliberată de o astfel de povară și să se dedice lucrurilor mai nobile și mai valoroase pe care dorește să le facă.

— James Russell Miller

1840–1912 · păstor și prolific autor prezbiterian american