Căsătoria este făcută onorabilă în virtutea relației ei cu Hristos. El a ales să Se nască dintr-o femeie logodită cu un bărbat. El a onorat unirea căsătoriei cu prezența Lui la o nuntă în Cana și manifestându-Și slava prin săvârșirea primei Sale minuni publice la acea sărbătoare. El a onorat căsătoria folosind-o ca ilustrație a comuniunii pe care o vom avea cu El în Împărăția Cerurilor. El a onorat-o mai mult folosind-o pentru a ilustra relația cu biserica Sa, expresiile Lui de dragoste față de ea și îndatoririle ei față de El. Și El a onorat-o prin învățăturile pe care le-a dat bisericii prin ucenicii Săi, care le-au reiterat și au zidit pe ele învățăturile Lui. Așadar, cum putem considera noi căsătoria ca fiind mai puțin onorabilă când Mântuitorul nostru i-a acordat o onoare atât de mare?
Joel R. Beeke
teolog reformat, păstor și autor
din volumul Cum să ai o căsnicie sfântă, MAGNA GRATIA