Sfințenia lui Dumnezeu ar trebui să fie motivul nostru principal pentru cultivarea trăirii sfinte.sfințenia lui dumnezeu
Sfințenia nu este o simplă listă cu ce să faci și ce să nu faci; ea este viața în Isus Hristos.sfințenia
Sfințenia și rugăciunea sunt strâns legate pentru că rugăciunea este mijlocul principal pentru păstrarea părtășiei cu Dumnezeu.sfințenia
Sfinții perseverează doar datorită acțiunii păstrătoare a lui Dumnezeu care este la lucru în ei.perseverența
Simpla auzire a Cuvântului, fără practicarea Lui, nu va contribui decât la condamnarea noastră.ascultarea
Studiul Bibliei și rugăciunea sunt importante pentru că ele ne conduc în părtășia cu El.studiul bibliei
Ține minte că ascultarea amânată este neascultare. Sfințenia de mâine este necurăția de acum. Credința de mâine este necredința de acum.ascultarea
Trăirea creștină biblică este întemeiată în doctrina sănătoasă (mintea), în experiența sănătoasă (inima) și în practica sănătoasă (mâinile).doctrina
Un predicator care prezintă doar sensul gramatical și istoric al Cuvântului lui Dumnezeu poate să țină o prelegere sau un discurs, dar el nu predică.predicarea
Un predicator înțelept, susțineau puritanii, aplică Scriptura spre instruirea minții, spre călăuzirea voinței și spre stimularea simțămintelor.predicarea
Universalismul arminian ne obligă să credem că Dumnezeu ar fi fost în stare să împlinească aspectele meritorii ale mântuirii, dar că aspectul care ține de aplicare este dependent de om și de voința lui liberă.ispășirea