La baza nașterii din nou stă schimbarea inimii prin care cei lipsiți de dorință sunt făcuți dornici prin Duhul lui Dumnezeu.nașterea din nou
La sfârșitul vieților noastre nu vom fi evaluați după numărul de daruri pe care le manifestăm sau după talentele pe care Dumnezeu ni le-a dat, ci după cât rod am avut în viața creștină.rodnicia
Legământul faptelor și legământul harului împlinesc împreună făgăduințele lui Dumnezeu din toată veșnicia.legămintele
Legământul harului nu anulează legământul faptelor, ci dimpotrivă, împlinește termenii acestuia.legămintele
Lucrarea Duhului Sfânt este să aplice lucrarea lui Hristos în viețile copiilor Lui.lucrarea duhului sfânt
Nașterea din nou este rodul central al Duhului lui Dumnezeu atât în Vechiul cât și în Noul Testament.nașterea din nou
Nimic din scopul suprem și din planul de răscumpărare nu depinde de noi în eficacitatea lor.doctrina alegerii
Noi încă suntem mântuiți prin fapte, dar nu prin faptele noastre. Noi suntem mântuiți prin faptele lui Hristos.mântuirea
Noi nu suntem dependenți de Dumnezeu doar pentru originea noastră, ci și pentru existența noastră de fiecare clipă.dependența de dumnezeu
Noi nu suntem păcătoși pentru că păcătuim, ci păcătuim pentru că suntem păcătoși.depravarea omului/depravarea totală
Noi suntem chemați să demonstrăm creștere spirituală, să umblăm în Duhul lui Dumnezeu, iar această demonstrare nu se vede prin manifestarea darurilor, ci prin roada Duhului Sfânt.creșterea spirituală
Nu doar adevărul religios, ci tot adevărul este dependent de lucrarea lui Dumnezeu de revelație.revelația
Nu poți studia un apus de soare și să vezi cerurile declarând planul de mântuire al lui Dumnezeu; pentru asta trebuie să mergi la Biblie.revelația
Odată ce am căzut în păcat, căderea se extinde asupra întregii persoane – minte, inimă și trup.depravarea omului/depravarea totală
Orice învățăm noi – în economie, filozofie, biologie sau matematică – trebuie înțeles în lumina realității cuprinzătoare a caracterului lui Dumnezeu.caracterul lui dumnezeu/hristos
Premisa fundamentală a credinței creștine este că adevărul pe care îl primim noi, creștinii, vine de la Dumnezeu însuși.adevărul