Dacă există ceva în lume care să facă păcatul să fie mai mult decât obișnuit de păcătos, este perseverența în păcat, în ciuda avertismentelor clare din partea lui Dumnezeu.păcatul, păcătoșenia
Dacă Îl ai pe Hristos, ai totul. Dacă nu-L ai pe Hristos, nu ai nimic.suficiența lui dumnezeu/hristos
Dacă Îl iubim cu adevărat pe Hristos, ne va păsa de cei care sunt iubiți de El. Cei ce Îi sunt dragi ne vor fi dragi și nouă.dragostea de frați
Dacă Îl vezi pe Isus și rămâi în lumina feței Lui, fața, caracterul și viața ta vor deveni tot mai luminoase, chiar fără să îți dai seama.asemănarea cu hristos
Dacă iubim sufletele oamenilor, vom folosi totul în apărarea ispășirii substitutive a Domnului nostru.dragostea
Dacă ne vom măsura dragostea după intenții, vom crede că este mare, dar am face mai bine să o măsurăm după credincioșie.credincioșia
Dacă necurăția trupească ni se pare oribilă, cum trebuie să fie necurăția păcatului pentru Dumnezeul cel curat și sfânt?păcatul, păcătoșenia
Dacă niciunul dintre sfinții lui Dumnezeu n-ar fi săraci sau n-ar trece prin încercări, n-am cunoaște mângâierile harului divin nici măcar pe jumătate.mângâierea
Dacă noi, creștinii, vrem să îi putem mângâia pe semenii noștri, trebuie să învățăm arta mângâierii având noi înșine parte de încercări.mângâierea
Dacă nu ai fost întristat niciodată de păcat, nu te vei putea bucura vreodată de Mântuitorul.întristarea
Dacă oamenii ar fi păzit legământul faptelor, dacă Adam, de exemplu, ar fi rămas nepătat în Grădina Eden, trandafirului nu i-ar fi crescut niciodată spini care să îi străpungă carnea, iar bucuria vieții n-ar fi fost niciodată pătată de amărăciunea trudei sau a suspinelor.efectele păcatului
Dacă suntem mereu gata să facem lucrarea Domnului, vom fi surprinși să descoperim cât de frumos ne potrivește El în providența și harul Lui.providența lui dumnezeu
Dacă te poți ruga doar în public, nu te rogi deloc. Dacă te poți alătura doar în mărturisirea generală a păcatelor, tocmai ai rostit o minciună publică.rugăciunea
Dacă vrei să cunoști calea datoriei, ia-L pe Dumnezeu drept compasul tău călăuzitor.călăuzirea divină
Dacă vrei să fii creștin, trebuie să ții minte că pentru tine nu există decât o singură sursă de adevărată desfătare -- iar acea singură sursă are în ea mai mult decât toate izvoarele de bucurie puse împreună.suficiența lui dumnezeu/hristos
Dacă vreun dușman a spus ceva împotriva caracterului tău, nu merită să îi răspunzi întotdeauna. Tăcerea are în ea atât demnitate cât și forța argumentului.persecuția