Să ne amintim că rădăcina este credința, iar floarea este siguranța. Fără îndoială că nu poate exista niciodată floare fără să existe rădăcină, dar la fel de sigur este că poate exista rădăcină, dar să nu îi vezi floarea.credința
Se spune că fiecare epocă a avut epidemia ei, iar boala răspândită la care sunt expuse sufletele creștinilor în vremea de acum este dragostea de lume.lumea
Semnul sângelui lui Hristos este singurul semn care ne poate salva de la pierzare.sângele lui hristos
Sfințirea este singura dovadă certă a acelei locuiri a sufletului de către Duhul Sfânt, atât de esențială mântuirii.sfințirea
Singura dovadă sigură a faptului că suntem una cu Hristos și că Hristos este în noi constă dintr-o viață sfântă.unirea cu hristos
Singura neprihănire cu care ne vom înfățișa înaintea lui Dumnezeu este neprihănirea Altuia, neprihănirea perfectă a Substitutului și Reprezentantului nostru, Isus Hristos, Domnul.neprihănirea lui dumnezeu/hristos
Sufletul mort nu vede și nu simte nimic. Abia odată cu viața spirituală vin și vederea clară, conștiința sensibilă și simțământul spiritual.nașterea din nou
Toate actele providenței lui Dumnezeu în această lume sunt rânduite și înfăptuite spre binele bisericii lui Hristos.providența lui dumnezeu
Trebuie să arătăm prin viețile noastre care este familia de care aparținem. Pentru a putea pretinde cu adevărat că suntem copiii Celui preasfânt, trebuie ca oamenii să vadă viețile noastre sfinte, altfel pretenția noastră nu este decât un nume sec.mărturia creștină
Trebuie să fim sfinți, pentru că aceasta este singura dovadă sănătoasă că avem o credință mântuitoare în Domnul nostru Isus Hristos.sfințenia
Un „sfânt” în care nu se poate vedea nimic altceva decât trăire lumească sau păcat este un fel de monstru, pe care Biblia nu îl recunoaște!sfințirea
Un creștinism ieftin și ușor, fără o cruce, se va dovedi în final un creștinism inutil, fără cunună!creștinismul autentic