Printre copiii lui Dumnezeu, făgăduințele Lui ar trebui să fie ca niște proverbe.făgăduințele lui dumnezeu
Putem ajunge să avem parte de împotrivire din partea oamenilor datorită credincioșiei noastre, dar ne vom ridica la o părtășie mai apropiată cu Domnul, Dumnezeul nostru, și vom vedea mai clar că suntem acceptați în El.părtășia cu dumnezeu/hristos
Rugăciunea noastră va fi ca mai degrabă impuritățile din noi să ne fie luate decât să fim scoși din foc necurățați.rugăciunea
Rugăciunile noastre nu pot fi primite de Dumnezeu dacă nu ar fi fost meritul jertfei ispășitoare.ispășirea (i. substitutivă; i. limitată)
Scrisorile de dragoste ale Domnului nostru ne sunt trimise adesea în plicuri cu margini negre.dragostea lui dumnezeu/hristos
Se poate ca Domnul să nu ne dea aur, dar El ne va da har.harul (h. comun; h. mântuitor; h. irezistibil, h. lui dumnezeu)
Sediul central al armatei mântuirii este acolo unde trăiesc cei ce își pun credința în Dumnezeul cel viu.biserica
Semnul tainic al harului interior se transformă în semnul public al relației mărturisite de părtășie cu Domnul.evanghelizarea
Sfinții sunt chemați să fie capi printre oameni, prin influența lor sfântă.mărturia creștină (incl. exemplul creștin)
Siguranța credinței nu poate veni niciodată prin faptele Legii. Ea este o virtute evanghelică și poate să ajungă la noi doar pe calea Evangheliei.faptele bune