Dacă păcatul este neglijat, în mod cert el va împietri inima, va scădea puterea spirituală, va istovi sufletul, îi va descuraja părtășia cu Dumnezeu și va deveni un exemplu notoriu al declinului spiritual.neglijența
Dacă sufletul care a păcătuit este bine curățat în sângele lui Hristos și însoțit de acea umilință și pocăință pe care Evanghelia le cere, o astfel de experiență se va dovedi adesea mijlocul prin care sufletul va manifesta o veghere, rodnicie, smerenie și ură față de păcat mai mari ca oricând.pocăința
Dacă un om face din porunca sfântă a lui Dumnezeu regula lui de viață și lumina sa, va ajunge la discernământ spiritual.ascultarea
Dar dacă îi dai păcatului interior cel mai neînsemnat avantaj și dacă nu veghezi cu atenție la mișcările lui, te va conduce la lucruri complet neașteptate.vegherea
Din nefericire, declinul spiritual de la prima întâlnire cu Dumnezeu și de la prima părtășie cu El, de la strictețea dintâi în responsabilitățile ascultării noastre este mult prea răspândit printre cei care pretind credința.declinul spiritual
Dintre toate lucrurile care afectează starea noastră, nu există nimic mai înclinat să ne tulbure cum sunt rămășițele ticăloase ale vrăjmășiei împotriva lui Dumnezeu, care locuiesc încă în inimile și făpturile noastre.vrăjmășia cu dumnezeu
Disciplinele părtășiei personale cu Dumnezeu constituie mijloacele prin care primim proviziile de putere spirituală de la El – ele sunt hrana și esența de la Hristos, așa cum vedem că este hrănită vița sau măslinul.părtășia cu dumnezeu/hristos
Doar Dumnezeu este fântâna și izvorul vieții spirituale și, dacă ne plictisim de Dumnezeu și ne îndepărtăm de El, un declin al vieții spirituale va fi inevitabil.declinul spiritual
Eroarea sau erezia constituie cel mai rău efect al întunericului minții, oferind legii păcatului o ușă larg deschisă.erezia
Este adevărat că plăcerile și plata păcatului influențează puternic simțămintele senzuale și lumești ale oamenilor, dar ceea ce incită păcatul să se ridice este sfințenia și autoritatea lui Dumnezeu, căci el urăște jugul Domnului.vrăjmășia cu dumnezeu
Este imposibil să păstrăm inima constant sfântă într-o îndatorire, dacă nu facem aceasta cu toate îndatoririle.sfințenia
Există două lucruri gândite pentru a smeri sufletele oamenilor: în primul rând, o prețuire cuvenită a lui Dumnezeu, și în al doilea rând, o gândire corectă despre noi înșine.smerenia/smerirea
Fără îndoială, singura modalitate de a reconcilia vrăjmașii este să distrugi vrăjmășia.vrăjmășia cu dumnezeu