Când dai sfaturi, nu încerca să îl mulțumești pe cel cu care vorbești, ci să îi faci cu adevărat un bine.faptele bune
Cel care crede că nu are nevoie de îndurarea minunată a lui Dumnezeu pentru a șterge păcatele limbii lui, este într-adevăr un om orb, iar cel care crede că va înceta ușor să păcătuiască prin vorbire, nu știe nimic despre puterea naturii lui rele.vorbirea/vorbăria
Dacă în inimă nu există nimic altceva decât vânt, vanitate și nebunie, vorbirea va fi lăudăroasă, vanitoasă și lipsită de scop bun.vorbirea/vorbăria
Dacă un om vrea să nu se bucure de încrederea semenilor lui, să promită mult și să facă puțin.credincioșia
Esența păcatului minciunii constă în intenția de a înșela atunci când suntem obligați să vorbim.minciuna
Inima necredincioasă născocește gânduri rele, pe care apoi le rostogolește în cuvinte neevlavioase.gândirea
Într-o formă sau alta, minciuna este un însoțitor obișnuit al bârfei, iar certurile inutile o urmează întotdeauna.minciuna