Noi am putea crede că nu păcătuim, dar Judecătorul nostru privește în sufletele noastre.judecata de apoi
Noi am putea crede că unii nu sunt cetățeni ai acestei lumi, dar vorbirea îi trădează!vorbirea/vorbăria
Noi îi judecăm pe oameni prin intermediul acțiunilor lor, dar Dumnezeu judecă [și] după gândurile lor.judecata de apoi
Noi spunem că gândurile sunt libere, și așa sunt ele în tribunalul omului. Totuși, Dumnezeu îi va pedepsi pe oameni pentru gândurile lor.gândirea
Nu ne va fi de niciun folos să ne înfățișam înaintea lui Dumnezeu în ziua de apoi pretinzând că am făcut ceea ce au făcut majoritatea oamenilor.judecata de apoi
O limbă lumească demonstrează o inimă lacomă, pe când o limbă plină de har este semnul unei inimi stăpânite de Duhul.vorbirea/vorbăria
Oamenii spun că le-a tăiat calea o pisică neagră, lucru de care unii se îngrijorează mai mult decât dacă au o prostituată în patul lor.superstiția
Odată ce ești în Hristos, rămâi pe veci în El. Mai degrabă ar cădea stelele de la locul lor, decât ca un credincios să fie alungat de Dumnezeu.unirea cu hristos
Onoarea creștinului este să își păstreze vivacitatea în sfințenie, în mijlocul unei generații adultere.sfințenia