A cădea în ispită nu înseamnă doar a fi ispitit, ci și a te afla sub puterea ei așa încât devii legat de ea.ispita
Acela care se dedică mult rugăciunii, va experimenta puține necazuri în confruntarea cu ispita.rugăciunea
Atunci când capul devine greoi, fiind somnoros în lucrurile harului, când inima devine rece în împlinirea îndatoririlor spirituale, răul este așezat deja în pragul casei.lenevia
Atunci când luăm jugul lui Hristos, intrăm într-o perioadă de încercare sau testare.jugul lui hristos
Câtă vreme ispita nu ne arată cât de slabi suntem, nu cunoaștem puterea și tăria pe care Dumnezeu le trimite în ajutorul nostru, altfel spus suficiența harului Său.ispita
Cei în ochii cărora ispitele sunt ușoare sau mărunte, nu vor vedea niciodată păcatul ca fiind mare și grav.ispita
Cei susținuți de Hristos în ceasul ispitei n-ar trebui să fie nepăsători față de preocuparea Lui pentru Cuvântul Său.ispita
Dacă nu sunt date morții prin moartea lui Hristos, poftele oamenilor îi vor conduce negreșit către pierzare veșnică, și foarte adesea lucrul acesta se întâmplă fără prea mult zgomot, potrivit cursului râului corupției lor morale.pofta
După opinia mea, cei care nu sunt înfricoșați decât de Iad și care nu se gândesc la nicio altă implicație a căderii lor în ispită, au motive mai întemeiate să se teamă de Iad decât sunt ei conștienți.iadul
Este aproape imposibil ca un om să aibă oportunități, ocazii, avantaje și circumstanțe potrivite poftei și corupției sale, și să nu fie cuprins de acestea.ispita
Există o împietrire, o lipsă inconștientă a simțului spiritual, care crește în perioadele de prosperitate.prosperitatea
Hristos a fost făcut asemenea nouă ca să poată fi ispitit, iar noi suntem ispitiți ca să putem fi făcuți asemenea lui Hristos.ispita
Ispita agață un colier de gâtul poftei și o stârnește să alerge ca un cal în mijlocul bătăliei.ispita
Ispita înfățișează înaintea ochilor oamenilor hainele strălucitoare ale Babilonului, lauda omenească, pacea și argintul plăcerilor sau al profitului, cu licăririle lor de aur.ispita