A-L cunoaște mai bine pe Dumnezeu înseamnă să plonjăm tot mai adânc în profunzimile de necuprins ale dragostei Sale, iar acele profunzimi stârnesc dragostea noastră ca răspuns.cunoașterea lui dumnezeu/hristos
Asemenea unei hărți bune, învățătura sănătoasă este de o utilitate deosebită, așa că bisericile trebuie să se folosească de ea.doctrina
Atunci când cântăm adevărurile despre Dumnezeu înaintea lui Dumnezeu, emoțiile noastre sunt sfințite.cântarea
Atunci când Isus i-a învățat pe ucenicii Lui cum să se roage, El le-a arătat cum să pună doctrina la lucru.rugăciunea
Atunci când rugăciunile bisericilor noastre se umplu tot mai mult de învățătura sănătoasă, ele devin mai sfinte, și așa devenim și noi.rugăciunea
Biblia este o carte a hranei și, pentru a crește, creștinii au nevoie de o mulțime de calorii care sunt conținute în doctrina sănătoasă.biblia
Biblia nu ne spune cum să facem operații pe cord deschis, dar ea descoperă dorințele și amăgirile tuturor inimilor omenești.biblia
Cea mai bună modalitate de a preveni îmbolnăvirea doctrinară este un regim regulat de medicină preventivă constituită din teologie scripturală.doctrina
Ceea ce Îl rugăm pe Dumnezeu să facă pentru noi scoate la iveală dorințele inimilor noastre și revelează cine suntem noi cu adevărat.rugăciunea
Cel mai bun antidot pentru un apetit după învățătura falsă este o hrănire constantă cu învățătura sănătoasă.doctrina
Cu cât Îl cunoaștem mai bine pe Dumnezeu, cu atât Îl vom iubi mai mult.cunoașterea lui dumnezeu/hristos
Dacă dragostea ta pentru Dumnezeu se răcește, poți să o reîncălzești prin a lua o doză mare de învățătura sănătoasă, prin a medita asupra ei cu rugăciune și a o adăposti în inima ta, prețuind-o mult.dragostea față de dumnezeu
Dacă învățătura sănătoasă este dată spre a fi folosită în viețile noastre, atunci teologia trebuie să țintească la aplicarea ei în viețile noastre.doctrina
Dacă rivalitățile și dezbinările sufocă dragostea bisericii, ea are nevoie să respire din nou aerul bogat al învățăturii sănătoase.doctrina
Dacă vrei ca membrii bisericii tale să-L laude pe Dumnezeu, arată-le măreția lui Dumnezeu.măreția lui dumnezeu
Doctrina ar trebui să fie cadrul care susține întreg edificiul învățării bisericii – nu totdeauna vizibil, dar întotdeauna dând formă întregului.doctrina