Cel mai înalt scop al tău în muncă ar trebui să fie să spui adevărul despre cine este Dumnezeu și să-i ajuți pe alții să înțeleagă ce înseamnă să-L urmeze pe Dumnezeu.munca
Dacă nu ești disciplinat în lucrurile spirituale, cedând în fața leneviei spirituale, atunci disciplina ta în alte lucruri contează foarte puțin.disciplinarea
Imaginează-ți că primești o mulțime de bani, o sumă atât de mare, încât ai fi chiar la nivelul lui Bezos sau Musk din lumea aceasta. Care ar fi prima ta mișcare după ce numeri zerourile? Pariez că mulți dintre noi am înceta să mai muncim și am deveni leneși.lenevia
Munca face parte din fișa postului pentru om, fiind parte din ceea ce înseamnă să porți chipul lui Dumnezeu.munca
Orice ai face în orele 9 dimineața și 5 după-amiaza, fă cu toată inima ta și fă totul spre slava lui Dumnezeu.munca
Una dintre cele mai clare forme pe care lenea le îmbracă în zilele noastre este timpul irosit pe telefoanele noastre.lenevia