Tot ceea ce a fost înaintea lui Hristos a fost doar simbolic și reprezentativ, dar în Hristos, harul este împlinit în adevărul și substanța lui.harul
Tot ceea ce educația reușește să facă în omul necredincios este să împietrească mândria și să hrănească răzvrătirea lui împotriva Domnului Isus Hristos.educația
Umblarea cu Dumnezeu nu este o chestiune care să țină de forme, ci una caracterizată de puterea adevărată a sfințeniei.viața creștină
Un duh necurat nu se poate apropia de Hristos, iar o inimă nesfântă nu poate locui împreună cu El.sfințenia
Un moment de părtășie cu Hristos prin credință în acest aspect este mai eficace în curățarea sufletului și în creșterea harului decât o mie de ani de efort în puterile proprii.părtășia cu dumnezeu/hristos
Unele dintre atributele lui Dumnezeu nu pot fi cunoscute și înțelese decât prin și în Hristos.atributele lui dumnezeu
Unele dintre cele mai remarcabile și mai glorioase atribute ale lui Dumnezeu în termenii manifestării și slavei lor nu pot fi văzute separat de Domnul Isus Hristos, ele putând fi cunoscute numai prin El.atributele lui dumnezeu