Nu credința ca har spiritual ne îndreptățește, ci ca instrument – ea fiind mâna care Îl apucă pe Hristos.credința
Numai adevărata sfințenie a inimii și a vieții justifică pretenția și mărturisirea de a fi îndreptățit prin credință.sfințenia
Ofensa primului Adam a adus blestemul Legii încălcate asupra întregii rase omenești, dar împlinirea ei făcută de ultimul Adam a asigurat binecuvântarea Legii împlinite asupra tuturor celor pe care El i-a reprezentat.substituția
Sângele lui Hristos a fost suficient pentru a obține iertarea, dar neprihănirea Lui este necesară pentru îndreptățire.îndreptățirea
Sfințirea admite grade și nu este niciodată perfectă în această viață; îndreptățirea este completă și nu admite nicio adăugire.sfințirea
Sfințirea rezultă din lucrarea Duhului în mine, pe când îndreptățirea se bazează pe ceea ce Hristos a făcut pentru mine.sfințirea
Sfințirea se referă la starea mea, pe când îndreptățirea are de-a face cu poziția mea înaintea lui Dumnezeu.sfințirea
Strict vorbind, păcătosul este îndreptățit numai prin jertfa lui Hristos, nu prin actul său de a crede în ea.îndreptățirea
Ultimul lucru pe care omul firesc îl dorește este să fie cercetat de Dumnezeu și să-i expună adevăratul caracter la vedere.natura omului
Vrei să știi dacă Hristos a împlinit Legea pentru tine, dacă ascultarea Lui a fost pusă în seama ta? Atunci cercetează-ți inima și viața, și vezi dacă El lucrează zilnic în tine un duh de ascultare de El.cercetarea de sine