Când le slujim „fraților” lui Hristos în modalități obișnuite – hrănindu-i, îmbrăcându-i, arătându-le ospitalitate, luându-i la o masă și vizitându-i când sunt bolnavi – Îl slujim pe Hristos însuși.slujirea
Când membrii bisericii își vorbesc și aplică doctrina sănătoasă, întreaga biserică devine mai asemănătoare lui Isus.doctrina
Confortul, pasiunea, darurile și încrederea nu sunt cerințe preliminare ce trebuie îndeplinite ca să putem sluji.slujirea
Dacă nu îi acorzi prioritate întâlnirii comune a bisericii, îi faci un mare deserviciu atât bisericii, cât și ție.biserica
Darurile spirituale nu sunt menite să ne împiedice să îi slujim trupului. Ele sunt date spre binele comun al trupului.darurile spirituale
Facerea de ucenici implică să îi ajutăm pe alți creștini să învețe cum să devină mai asemănători lui Hristos.ucenicizarea
Fără plată am primit, fără plată ar trebui să dăm – din noi înșine, din hrana, lucrurile, timpul și dragostea noastră, totul de dragul altora.dărnicia
Felul în care ne raportăm la biserică va afecta felul în care ne gândim la slujirea noastră în biserică.biserica
Fiecare slujire, oricât de mică sau ascunsă ar fi de ochii lumii, are sens când este făcută spre slava lui Hristos.slujirea
Ideile greșite despre slujirea bisericii izvorăsc deseori din concepții greșite în definirea bisericii.biserica
Nu ai nevoie de un program evanghelistic ca să începi să mărturisești Evanghelia. Ai prieteni, membri de familie, vecini, colegi de muncă și rude, care au nevoie să o audă.evanghelizarea
Nu trebuie să conduci neapărat un studiu biblic sponsorizat de biserică sau să dai învățătură la o clasă de școală duminicală ca să îi ucenicizezi pe alții. Începe cu o persoană, și ajut-o să Îl urmeze pe Isus.ucenicizarea
Oamenii au nevoie de Evanghelie. Noi, creștinii, avem privilegiul de a-L sluji pe Hristos și biserica Lui făcând Evanghelia cunoscută.evanghelizarea
Ospitalitatea are de-a face cu slujirea, iar slujirea necesită sacrificiu și lepădare de sine.slujirea
Pentru noi, creștinii, cel mai elementar act de slujire este să ne strângem laolaltă cu poporul lui Dumnezeu pentru închinare comună în ziua Domnului.biserica
Semnul distinctiv al familiei lui Dumnezeu este dragostea pentru Dumnezeu și unii față de alții.biserica
Simpla ta prezență la întâlnirea comună a bisericii tale în ziua Domnului îi slujește bisericii tale.biserica