A fi născut din nou înseamnă să fii schimbat prin lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu Duhul Sfânt.nașterea din nou
Atunci când spunem că suntem îndreptățiți doar prin credință, noi spunem că suntem îndreptățiți doar prin Hristos, prin lucrarea Lui.îndreptățirea
Dacă ne concentrăm atenția pur și simplu pe performanțele noastre, siguranța autentică devine un teren foarte alunecos.siguranța mântuirii
Dacă o persoană este cu adevărat regenerată și manifestă credință, este imposibil ca acea persoană să nu producă o măsură anume de ascultare.nașterea din nou
Dumnezeu Duhul Sfânt schimbă dispoziția sufletelor noastre și înclinația inimilor noastre.lucrarea duhului sfânt
Este un fapt dovedit că mulți dintre cei care vin în față la întâlnirile evanghelistice își abandonează foarte curând cu totul acele hotărâri.evanghelizarea
În gândirea protestantă, faptele sunt o consecință, o manifestare a stării de har în care noi ne aflăm și, astfel, ele nu contribuie cu nimic la îndreptățire.faptele bune
Mântuirea decurge din alegere, așa că, dacă vrem să fim siguri de mântuirea noastră, trebuie să știm dacă suntem printre cei aleși.predestinarea
Nimeni nu este născut din nou pe jumătate, căci fie ești născut din Duhul lui Dumnezeu, fie nu ești.nașterea din nou
Nimic nu este mai atrăgător pentru ființele omenești ca ideea de universalism – ideea că toți vor fi mântuiți.erezia
Oamenii pot să se afle într-o stare de mântuire, fără să aibă în fapt siguranța ei.siguranța mântuirii
Persoana care își pune nădejdea în neprihănirea proprie pentru a fi mântuită are o siguranță falsă.neprihănirea de sine
Siguranța adevărată supraviețuiește momentelor de îndoială, căci ea este bazată pe mai mult decât niște sentimente.siguranța mântuirii