Îi vedem în jurul nostru pe cei care sunt împiedicați mult în trăirea sfântă de averile lor, și totuși probabil că suntem înclinați să nu învățăm mare lucru din asta.prosperitatea
Îl implor pe orice bărbat să renunțe la orice fel de lucrare publică până nu și-a făcut lucrarea mai întâi în propria familie.familia
Ilustrarea completă a bunătății lui Dumnezeu este arătată în lucrarea harului Lui în răscumpărarea omului.bunătatea lui dumnezeu
Îmi aduc aminte de cineva care a predicat cândva despre lucrarea de misiune spunând: „Marea întrebare nu este dacă păgânii ar putea fi mântuiți dacă nu le vestim Evanghelia, ci dacă noi înșine suntem mântuiți dacă nu le-o propovăduim".evanghelizarea
Îmi aduc aminte de dimineața când m-am hotărât să nu mai păcătuiesc niciodată. Numai că am păcătuit înainte să-mi termin micul dejun.firea pământească
Îmi doresc ca sfinții să se alipească de Hristos cel puțin pe jumătate de zelos pe cât păcătoșii se alipesc de diavolul. Dacă ar fi să fim gata să suferim pentru Dumnezeu pe cât sunt ei gata să sufere pentru poftele lor, ce perseverență și ce zel am vedea de ambele părți!perseverența (p. sfinților)
Îmi doresc foarte mult ca fiecare membru al bisericii să recunoască faptul că este rânduit la slujire.slujirea
Îmi place mereu de acei oameni care își fac lucrarea fără a se simți nevoiți să facă mare tam-tam, gălăgie și fanfaronadă.slujirea
Îmi place să îi văd pe bătrâni întinerind când vorbesc despre Hristos, dar eu i-aș încuraja să fie chiar entuziaști, ca în anii adolescenței.bătrânețea
Împărații pământului își poartă coroanele și sceptrul numai cu permisiunea venită de la tronul lui Isus.lideri (l. bisericii)
Imperfecțiunile celui ce se consideră perfect sunt de regulă mai stridente decât cele ale păcătoșilor obișnuiți.neprihănirea de sine
În aceste vremuri agitate, când oamenii au atâtea de făcut ca să poată trăi, le poate fi de mare folos să știe cât de sigură le este moartea.moartea
În aceste zile ai nevoie de un microscop ca să găsești un grăunte de învățătură evanghelică într-o duzină de predici.predicarea
În afara Iadului, nimic nu este mai oribil decât să ai o conștiință trezită, dar să nu ai un Dumnezeu împăcat; să vezi păcatul, dar să nu Îl vezi pe Mântuitorul; să vezi boala mortală în toată scârboșenia ei, dar să nu ai încredere în Medicul bun și nicio nădejde că vei fi vreodată vindecat de maladia ta.conștientizarea păcatului
În agonie, sufletele nu au loc pentru o exprimare variată: durerea trebuie să se mulțumească cu expresii repetitive.agonia
În ce fel pot să Îi aduc cea mai mare slavă Domnului meu și să fiu de cel mai mare folos bisericii Sale câtă vreme sunt aici, pe pământ? Rezolvă această întrebare, și pune răspunsul în practică.slujirea