Am învățat, dragi prieteni, că la Marea Roșie a suferinței vedem cel mai bine dreapta puternică a lui Dumnezeu.credincioșia lui dumnezeu
Am o suspiciune constantă când îi aud pe unii fălindu-se ce mari păcătoși erau ei cândva, văzând că obrazul nu le prea roșește în tot acest timp.lauda de sine, lăudăroșia
Am observat că oriunde are loc o trezire în biserică, poți fi aproape sigur că există și un fățarnic ascuns printre convertiți.trezirea spirituală
Am observat că unii dintre cei pe care îi iubesc și îi stimez cel mai mult și sunt, după părerea mea, printre cei mai aleși copii ai lui Dumnezeu, parcurg totuși cea mai mare parte a călătoriei lor spre Cer pe timpul nopții.suferința (incl. s. creștinului)
Am observat deseori că cei mai generoși creștini pe care i-am cunoscut au fost întotdeauna și cei mai fericiți, și aproape invariabil și cei mai prosperi.dărnicia
Am predicat Evanghelia lui Hristos vreme de mulți ani, dar n-am întâlnit un singur păcătos pe care Hristos să fi refuzat să-l curețe când a venit la El.credincioșia lui dumnezeu
Am privit la Hristos, și porumbelul păcii mi-a umplut inima. Am privit la porumbel, și el a zburat departe.evanghelia
Am putea fi chemați să trecem prin situații ciudate, dar vom avea întotdeauna de partea noastră compania, ajutorul și providența Domnului nostru.providența lui dumnezeu
Am putea găsi o plăcere trecătoare în păcat, dar el ne va duce la pierzare veșnică.păcatul, păcătoșenia
Am putea să ne desenăm hărțile profetice dacă vrem, dar putem fi siguri că Dumnezeu Se va lua după propria-I hartă.profeții
Am spus adesea că n-am știut niciodată ce să admir mai mult -- întruparea Fiului lui Dumnezeu sau locuirea Duhului lui Dumnezeu în noi.hristos (persoana)
Am suferit pierdere după pierdere, dar noi mergem către țara nemuririi, unde nu există morminte.suferința (incl. s. creștinului)
Am văzut unii oameni manifestându-se ca și cum ar fi fost niște smeriți mândri -- foarte lăudăroși cu smerenia lor.fățărnicia/ipocrizia
Amânarea este marele năvod al diavolului. Toți oamenii intenționează să se pocăiască, dar vai, ei se vor pocăi într-o zi că nu s-au pocăit când le-ar fi fost de folos.amânarea
Ambiția care L-a inspirat pe Isus și L-a făcut să înoate printr-o mare de sânge a fost să îi ducă pe copiii Lui aleși la fericirea veșnică.crucea lui hristos