Dacă vrem să ținem gândurile deșarte departe de noi, este înțelept și prudent să ne ocupăm mințile cu teme alese la care să medităm.gândirea (g. cerească; g. lumească; g. spirituală; gândurile)
Dacă vrem să venim la Hristos, trebuie să ne despărțim de păcat. Pocăința ne face să ne întoarcem de la păcat, iar credința să ne întoarcem către Hristos.credința
Dacă vreun om va predica așa cum ar trebui, lucrarea lui va scoate mai mult din el decât orice altă trudă de sub cer.predicarea
Dacă vreun om vorbește rău despre tine, nu te mânia pe el, fiindcă ești mai rău decât își imaginează el că ești.firea pământească
Dacă vreun om zice că mânia lui Dumnezeu este o pedeapsă prea grea pentru păcatele lui mici, eu l-aș întreba asta: Dacă păcatul tău este atât de mic, de ce nu te lepezi de el?mânia lui dumnezeu
Dacă vreunul dintre noi nu am crezut în Hristos ca Dumnezeu, nu Îl cunoaștem deloc pe Hristosul Scripturii.dumnezeirea lui hristos
Dacă zice careva că cele patru Evanghelii sunt invenții omenești, să o scrie el pe a cincea, și să vedem dacă se poate compara cu celelalte patru.inspirația scripturii
Dărnicia noastră nu trebuie măsurată după cât dăruim, ci după surplusul pe care îl ținem pentru noi.generozitatea
Dărnicia pe care o facem ca să ne arătăm generozitatea înaintea altora, este pur și simplu o risipă, pentru că este concentrată pe noi înșine.generozitatea
Dărnicia pentru lucrarea lui Dumnezeu nu este o pierdere, ci să îți pui avuția în cea mai bună bancă.generozitatea
Dărnicia și dragostea față de ceilalți, practicate abundent, sunt moartea invidiei și viața părtășiei.dragostea de frați
Darurile bune și desăvârșite sunt flori prea bogate și rare ca să răsară de la sine pe mormanul de gunoi al naturii umane.darurile spirituale
Darurile deosebite nu sunt haruri mărețe, dar darurile au nevoie de haruri, căci altfel devin o ispită și o capcană.darurile spirituale
Datoria noastră nu este să judecăm dacă un lucru ar fi folositor sau benefic, ci să ne asigurăm că este după Cuvântul Domnului.discernământul (d. spiritual)
David a fost un maestru al inimii omului, pentru că el a fost învățat în cea mai bună dintre toate școlile -- școala simțirii din inimă, a experienței personale.david (psalmistul)
De îndată ce Îl cunoști pe Hristos, vorbește despre El și vino și arată-ți culorile reale. Dar te implor, nu pretinde niciodată că Îl urmezi doar pentru că este un lucru la modă printre prietenii tăi.evanghelizarea
De la începutul lumii n-a existat un singur păcat care să fie iertat fără ispășire.iertarea păcatelor