Cel ce este un monstru din punct de vedere moral n-a fost astfel dintotdeauna. Păcătuind mult, el a învățat să păcătuiască mai mult.depravarea omului/depravarea totală
Cel ce Îl iubește pe Domnul Isus Îi dedică tot ce are, și simte o desfătare că poate pune totul la picioarele Celui care Și-a dat viața pentru noi.devoțiunea
Cel ce Îl iubește pe Domnul lui cu adevărat nu se va juca cu nicio iotă sau frântură de slovă din Cuvântul Domnului lui.biblia
Cel ce împiedică un suflet să ajungă la Isus este slujitorul Satanei, iar a proceda astfel este cea mai diabolică dintre toate lucrările lui.răul, răutatea
Cel ce insinuează că creștinismul i-ar face pe oameni să fie mizerabili este total străin de creștinism.gândirea (g. cerească; g. lumească; g. spirituală; gândurile)
Cel ce înțelege taina ispășirii substitutive a lui Hristos este un maestru în teologia Scripturii.ispășirea (i. substitutivă; i. limitată)
Cel ce își citește Biblia ca să găsească greșeli în ea va descoperi îndată că Biblia va găsi greșeli în el.citirea bibliei
Cel ce își este propria călăuză este un nesăbuit. Cel care are încredere în propria pricepere n-a priceput nimic.nesăbuința
Cel ce n-a fost vreodată întristat pentru păcat nu s-a bucurat niciodată în Mântuitorul. Cu cât te bucuri mai mult în Hristos, cu atât vei fi mai întristat pentru păcat.întristarea
Cel ce n-a simțit niciodată povara păcatului, nu a simțit nici dulceața de a fi eliberat de el.păcatul, păcătoșenia
Cel ce ne dă Cerul putem fi siguri că ne va da tot ce este necesar pe calea către el.perseverența (p. sfinților)