Cei ce luptă împotriva Domnului oștirilor nu se înțeleg între ei; ei vor ajunge cu timpul să își spele săbiile în sângele lor.vrăjmășia cu dumnezeu
Cei ce nu nădăjduiesc nu pot aștepta, dar dacă nădăjduim că vom avea ceea ce nu vedem, vom aștepta cu răbdare.nădejdea
Cei ce nu slujesc pierd mult chiar și prin faptul că nu țin pasul cu cei ce aleargă în cursa cerească.slujirea
Cei ce pretind credința, dar trăiesc inconsecvent, rănesc cauza Evangheliei mai mult decât criticii batjocoritori sau decât necredincioșii.consecvența
Cei ce pretindeți că sunteți poporul lui Dumnezeu ați face bine să vă păstrați foarte diferiți de lume.sfințirea
Cei ce propovăduiesc Crucea lui Hristos sunt groaza predicatorilor moderni, pentru că vestesc acea Evanghelie „demodată".crucea lui hristos
Cei ce refuză să Îl vadă pe Dumnezeu în Hristos ajung orbi față dovezile nenumărate ale puterii și dumnezeirii Sale veșnice din jurul lor.hristos (persoana)
Cei ce săvârșesc răul sunt cel mai înclinați să vorbească rău despre alții.depravarea omului/depravarea totală
Cei ce se așteaptă să găsească o cale către Cer netedă și fără piedici studiind viețile sfinților de-a lungul veacurilor, vor căuta în zadar, căci în viețile lor nu se găsește nimic care să susțină o astfel de așteptare.necazurile
Cei ce se joacă cu pocăința, să țină minte că cei care doar se fac că se pocăiesc, în realitate vor merge în Iad.pocăința
Cei ce suferă cel mai mult în această viață se poate să aibă parte de cea mai mare slavă în viața veșnică.suferința (incl. s. creștinului)