Isus nu este un om îndumnezeit după cum nu este nici un dumnezeu umanizat. El este Dumnezeu și este Om.hristos (persoana)
Isus nu te va considera prietenul Lui dacă nu te vei preocupa să Îi fii plăcut în toate lucrurile.asemănarea cu hristos
Isus S-a rugat mult mai mult decât noi, deși El era infinit mai capabil decât noi să se descurce și fără rugăciune.rugăciunea
Îți este frică de Iad? El este baricadat împotriva sosirii oricărui copil de Dumnezeu, căci aceștia nu vor vedea niciodată prăpastia pierzării. Oricare ar fi vrăjmașii care se ridică înaintea creștinului, ei toți sunt biruiți.frica
Îți petreci multe ore în compania oamenilor, dar oare câte ore îți petreci în compania Creatorului lor?devoțiunea
Îți recomand studiul multor cărți instructive, dar mai presus de orice, studiul lui Hristos însuși. El să fie biblioteca ta.cunoașterea lui dumnezeu/hristos
Îți va fi de mare ajutor în rugăciune ca, atunci când nu te poți ruga, să chemi alături de tine pe cineva pe care îl cunoști că este creștin, ca vină aproape de tine și să se roage pentru tine.rugăciunea
Iubesc doctrina curată a calvinismului necompromis. Dar dacă ea ar fi falsă, dacă s-ar găsi ceva greșit în ea, aș zice de îndată: „Să piară și ea, astfel ca doar Numele lui Hristos să fie veșnic. Isus! Isus! Isus! Încununat fie El ca Domn peste tot!"calvinismul
Ivărul de fier care ține închisă atât de misterios ușa nădejdii și care ne încătușează sufletele în temnița întunecată are nevoie de o mână din Cer care să îl smulgă.nădejdea
Jalnică trebuie să fie starea aceluia ce pretinde că este creștin, dacă inima lui nu bate niciodată pentru alții.compasiunea
Jertfa Mântuitorului este o fântână plină de nădejde pentru inimile întristate de păcat.crucea lui hristos
Jugul păcatului -- al egoismului, lăcomiei, beției și necredinței -- este cel mai greu dintre toate.păcatul, păcătoșenia
Jumătatea din frumusețea ascultării constă din ascultarea imediată de porunca lui Dumnezeu.ascultarea