Biserica este coruptă în măsura în care eșuăm să trăim la nivelul responsabilității chemării noastre.biserica
Biserica este sfântă în măsura în care Duhul Sfânt este prezent și lucrează în viețile oamenilor din ea.biserica
Cel mai deosebit lucru legat de biserica în închinare este că ea se află în prezența lui Hristos.biserica
Dacă eu și tu avem o unire tainică cu Hristos, asta înseamnă că avem o părtășie specială, o comuniune împreună în Hristos.unirea cu hristos
Ideea că biserica era un popor care fusese chemat de Dumnezeu la sfințenie era deja adânc și ferm înrădăcinată în Vechiul Testament.biserica
Noi putem pretinde că suntem creștini, dar dacă Îl iubim pe Hristos, cum am putea să disprețuim mireasa Lui?dragostea pentru hristos
Unitatea bisericii a fost distrusă tocmai în aspectul unde ea ar trebui găsită, anume în Evanghelia apostolică.unitatea