Sub puterea Duhul Sfânt care locuiește în interiorul ei, o persoană născută din nou devine asemenea acelui rug de la Horeb, care era plin de slava dumnezeirii. Locuirea lui de către Dumnezeu îl face să strălucească așa încât locul din jurul lui devine un pământ sfânt, și cei care privesc la el simt puterea vieții sale sfinte.lucrarea duhului sfânt
Sunt convins că nu vei găsi odihnă deplină atât timp cât nu ești mijlocul prin care mulți să fie conduși la acest Mântuitor binecuvântat, care este încrederea și nădejdea ta.evanghelizarea
Superficialitatea acestui veac este cauzată în mare măsură de superficialitatea doctrinei predicată de învățătorii lui.doctrina
Teoriile legate de cum să tratați sufletele oamenilor pot părea foarte înțelepte, dar adesea se dovedesc inutile când sunt puse în practică. Cel care are succes în lucrare este, prin harul lui Dumnezeu, un om înțelept, deși poate că nu cunoaște niciun fel de teorie.evanghelizarea
Țineți minte că omul neprihănit nu ar fi neprihănit decât dacă Dumnezeu l-a făcut astfel, iar roada neprihănirii nu ar rezulta niciodată din el dacă acel rod acceptabil nu ar fi fost produs de seva divină care se găsește în el. Numai lui Dumnezeu I se cuvine toată onoarea și gloria.neprihănirea
Trebuie mai întâi să avem viață și să aducem roade personale spre slava lui Dumnezeu, pentru ca apoi, din exemplul nostru, să răsară convertirea altora.rodnicia
Trebuie să existe o natură nouă implantată în noi prin puterea Duhului Sfânt, altfel nu putem fi mântuiți.nașterea din nou
Trebuie să ne considerăm lucrarea un eșec dacă am produs o lume de abstinenți, dar i-am lăsat pe toți necredincioși.evanghelizarea
Trebuie să ne îngrijim ca religia noastră să fie tot mai mult o chestiune de revărsare a sufletelor noastre.viața creștină
Trebuie să renunțăm cu bucurie la orice lucru care are tendința de a ne atrage glorie și cinste personală, cu scopul de a fi cu totul ai lui Hristos și de a glorifica Numele Lui.lepădarea de sine
Un om pe care Dumnezeu îl califică să câștige suflete ar putea face orice lucru pe care Providența i l-ar da de făcut.evanghelizarea
Unii dintre cei mai groaznici păcătoși pe care i-am cunoscut erau cândva membri ai unei biserici și, cred eu, au fost forțați să facă o profesiune de credință printr-o presiune nepotrivită -- bine intenționată, dar greșit aplicată.apostazia
Unul dintre motivele pentru care Biserica lui Dumnezeu are atât de puțină influență asupra lumii în aceste vremuri este că lumea are o influență atât de mare asupra Bisericii.lumea
Voi sunteți atenți să continuați în faptele bune, nu din speranțe sau frici legaliste, ci pentru că în voi există un lucru sfânt născut din Dumnezeu, care caută, potrivit naturii sale, să facă ceea ce este plăcut lui Dumnezeu.faptele bune