Adevărata predicare a Cuvântului este marele mijloc care ocrotește biserica și îi permite să fie mama credincioșilor.predicarea
Biserica este formată din cei care sunt părtași lui Hristos și binecuvântărilor mântuirii care se găsesc în El.biserica
Bisericile care sunt laxe în disciplină sunt sortite să descopere în cercul lor, mai devreme sau mai târziu, o eclipsare a luminii adevărului și abuzul a ceea ce este sfânt.biserica
Botezul nu este o chestiune de natură privată, ci o rânduială a bisericii, astfel că el ar trebui administrat în adunarea publică a credincioșilor.botezul
Cina nu doar ratifică pentru participantul credincios făgăduințele bogatele ale Evangheliei, ci îl și asigură că binecuvântările mântuirii îi aparțin efectiv.cina domnului
Crezurile nu sunt date prin revelație divină, ci sunt rodul reflecției bisericii asupra adevărului revelat.doctrina
Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi separat niciodată de sacramente, ci trebuie să le însoțească întotdeauna, deoarece ele sunt practic doar o reprezentare vizibilă a adevărului transmis de Cuvânt.biblia
Dacă o biserică vrea să nu stea mută în lume, este obligată să dezvolte un crez, fie el scris sau nescris.biserica
Deoarece Cina Domnului este un sacrament al bisericii și pentru biserică, rezultă că cei din afara bisericii nu pot participa la ea.cina domnului
Deoarece Hristos este singurul Suveran al bisericii, Cuvântul Său este singurul care are putere de lege în sens absolut.biserica
Deși Cuvântul poate exista și este complet fără sacramente, sacramentele nu sunt niciodată complete fără Cuvânt.biblia
Există o limită dincolo de care o biserică nu poate merge în denaturarea sau negarea adevărului, fără să-și piardă adevăratul caracter și fără să devină astfel o biserică falsă. Acest lucru se petrece când articolele fundamentale ale credinței sunt respinse public, iar doctrina și viața nu mai sunt sub controlul Cuvântului lui Dumnezeu.biserica
O biserică ce vrea să rămână fidelă idealului ei, în măsura în care acest lucru este posibil pe Pământ, trebuie să fie sârguincioasă și conștiincioasă în exercitarea disciplinei creștine.biserica